Skip navigation

Era…

Prima banca de la fereastra.Soarele imi bate chiar in fata.
Aud o voce:
„Numarul 1…Numarul 2…Pana!!!intoarce-te..( futu-ti mortii ma’tii de ratat… mi-am dat seama,eram la mate! si clar asta e un cosmar.)
Ma uit in foaie…eram gen…ok!!acum cine imi da dictionarul…vreau sa lucrez aici.

Toti erau speriati cu nasul in foi.

Imi bate iar soarele in ochi. Simt ca iau foc. Nu e de ajuns ca este mate , ca sunt in prima banca , nu stiu nimic , mai imi bate si soarele in ochi. Toti dusmanii mei s-au aliat impotriva mea.

Privesc pe fereastra…si vad o fata…OH!!Da’ era singura fata aproape din liceu…si trecea pe langa ferastra.
Raman o perioada cu privirea la cerul senin.

Starea de spleen imi este intrerupta inca o data de o voce care imi deranja auzul.

Mai aveti 4 minute,pregatiti-va sa incheiati…
Vorbelea astea au venit ca un pumn in crestet…ma uitam in jur toata lumea era transpirata;eu eram fresh ca in reclame de la deodorant.
Privesc inca o data foaia alba ..nici numele nu nu-l scrisesem pe ea. Citesc subiectele si deodata observ ca nu mai am nevoie de dictionar si chiar aveam cateva idei de rezolvare.
Incep sa scriu…totul se leaga…rezolv un exercitiu, mai aveam 4…ca asa ne da lucrarile cel mai prost om de pe pamant.
Aud pasi indreptanduse spre mine… In momentul ala imi veneau toate rezolvariile in minte stiam sa fac tot si chiar vroiam sa scriu, dar el spre mine se indrepta.
„Pana…ce scrii tu acolo ca toata ora te-ai uitat pe fereastra..!?”
„Inca un pic domn’ Profesor!”( ratatu’ lumii, daca nu ii ziceam asa te lasa in vara).
Imi raspunde cu aceeasi superioritate in glas…”nu se poate” si imi ia foaia.

De cate ori vi s-a intamplat chestia asta?Sau eu sunt singurul ciudat din lumea asta..
Cum ar fi sa iti traiesti viata cum iti zic altii si sa speri ca la o varsta o sa scapi de acesti „altii” si o s-o traiesti asa cum vrei tu.
Dar la un moment dat primesti vestea ca mai ai doar „4 minute”. In momentul aceala vrei sa faci tot ce iti trece prin minte, sa te plimbi sa petreci cu ai tai…sa marturisesti sentimente nespuse…sa incerci cele mai indraznete lucruri din lume.
Dar vine profu’ si iti ia foaia…si ramai doar cu gandul ca tu puteai sa faci tot…dar tot 2 iar, desi stiai ca tu puteai sa-ti dai o nota de trecere pentru viata ta.
Fiecare etapa ce pare a fi un examen, ne face sa realizam ca am fi putut face mult mai multe…dar ne pierdem in detalii insipide si uitam sa le simtim aroma.

Se vede o strada .. .o unda de intuneric.. .o curte umeda…o casa fara vlaga in ea.
Este seara cand vine Mos Nicolae.
Inchid ochii incerc sa trag aerul rece pe nari.
Imi vin in minte imagini din copilaria mea. Zapezi mari, beculete, mosi atarnati sinucigasi cu ate murdare de praf si mai era ceva: mai era spiritul sarbatorilor.
Privesc cerul cu speranta.Stau cu ochii atintiti de ceva timp si sper ca poate o sa se intample minunea…poate o sa simt un fulg , doar unul macar.
Plec in casa dezamagit…si cum deschid usa imi vad ghetele prafuite intr-un colt.Le tineam acolo de 2 saptamani pentru ca aveam speranta ca va ninge.
Ma duc la mine in camera si mi se schiteaza un zambet, imi aduc aminte de cand eram mai mic, cu cata bucurie asteptam ziua asta si cum la ora asta imi faceam ghetutele si cum imi batea inima plina de speranta ca o sa primesc ce vreau.
Pe urma alergam repede la fereastra si imi lipeam obrazul de geam si numarand secundele pana cand o sa vina Mosu’ mi se lipea obrazul de sticla rece.
Mama venea ma mangaia pe cap si imi spunea : “Stai linistit, mosul o sa vina ai fost cuminte!”
Erau singurele cuvinte care aveau puterea de convingere sa ma bage in pat unde imi continuam noaptea alba.
Prin minune adormea pret de o clipa si atunci mosul venea si eu nu-l vedeam .
Acum refac toti pasii astia.Nu mai ajung cu obrazul acolo unde ajungeam acum cativa ani.
Mama nu mai este acasa sa-mi spuna ca o sa vina …o sa ma bag mai tarziu la somn dar nu o sa mai am speranta asta.
Mie nu imi trebuie speranta asta, o pot darui oricui crede ca Mosul o sa vina, si chiar daca o sa vina o sa-l zgornesc.
Eu deja nu mai am nevoie de el. Dar stiu cativa pusti care incearca an de an sa primeasca ceva de la el si sunt din ce mai ce mai cuminti si ascultatori,dar primesc doar raspunsul: “O sa vina la anul puiule!”
Nu vreau sa simt dezamagirea copilului care nu intelege unde a gresit, ce a facut rau, si cu cata ura si durere o sa asculte povestile celorlati copii care au primit tot sau chiar mai mult. Care nu sunt cu nimic mai prejos de el, doar ca el s-a nascut intr-un loc nepotrivit.
Sau poate nu s-a nascut intr-un loc nepotrivit.Durerea parintelui care o sa-si priveasca copilul dezamagit maine dimineata o sa fie mult mai mare.
Niciodata nu se intampla ceea ce vrei si raul este facut chiar daca vrem sau nu.
Pentru pustii din seara asta care nu o sa primeasca nimic..o sa vina si vremea voastra asa cum a venit si a mea.
Va daruiesc speranta mea…

E seara, dar e prea devreme.
Aud picaturi care-mi bat in fereastra.
Dau patura la o parte de pe mine, frigul ma cuprinde imediat.Nu imi pasa.Ma indrept spre fereastra.
Toata ziua am stiut ca ploua, dar nu am vrut sa ma uit pe fereastra.Imi place ploaia, chiar foarte mult.Stii …tin minte ca la prima ploaie de vara de anu` asta am iesit si am stat in ploaie!…si ma simteam liber…e inefabil sentimentul.
A fost insa un gest foarte necugetat din partea mea.Si stii de ce?Ca a doua zi eram in pat si aveam sinuzita. Conteaza doar ca am facut ce am simtit.Nu?Asta ar trebui sa conteze.
M-am apropiat de fereastra…si stateam cu mana pe draperie, nerabdator sa descopar geamul…ca altadata.Dar odata ajuns acolo nu am mai vrut, mi-am pierdut apetitul.De ce?Nu ma intreba.Nici eu nu stiu…
Mi se intampla foarte des sa renunt la ceva ce m-am chinuit sa obtin. Sa renunt la el fara motiv, odata ce il obtin.Sunt doar un copil mare si rasfatat.
Varsta nu m-a facut inca sa-mi schimb punctul de vedere in unele privinte. Ma simt sufocat de persoanele din jurul meu.

Sunt intrebat foarte des si sunt luat peste picior:”De ce esti mereu singur? Ce ai?”
Pur si simplu am ales sa nu ma complic, prefer sa nu dau nume persoanelor din jurul meu si de aceea nu vreau sa primesc si eu unul.

In momentul asta ma aflu intr-o pauza, rupt de viata…
Stau inundat de liniste, lumina este in repaus.
Sunt ca intr-o camera de vid.
Eu cu mine si cu gandurile mele negre si deloc optimiste care ma fac sa cred ca:
Ori tu nu vezi ca traiesti intr-o lume falsa, creata de tine, unde tu ai dat nume lucrurilor si fiintelor din jurul tau pentru a-ti da senzatia de falsa siguranta.
Ori eu sunt un inadaptat social care face totul invers doar ca sa se gaseasca pe el si sa para diferit.
Totul se scurge prin fata ochilor mei nepasatori. Am avut puterea sa dau draperia la o parte.Sa pot sa ma bucur de premiul meritat.
Dupa draperie erau doar niste banale picaturi care se izbeau toate de fereastra si se preligeau pe ea.Precum visele…se nasc pline de speranta si cand se izbesc de realitate se sfarama…dispar…raman doar urme, poate nici macar atat.Toate urmau aceeasi traiectorie,toatea acelasi drum tras la indigo…la fel ca tine.Dar unele refuzau si incercau in zadar sa intre in casa.Trag draperia ma indrept spre pat dezamagit de nimicul banal de afara, cand observ o picatura pe bluza mea si imi amintesc de clipele cand asta ma facea fericit.
Dar azi…nimic nu mai are importanta.

E tarziu… eu nu mai am rabdare si timpul nici atat .

Nu e dimineata, dar sunt la fel de obosit.
Ziua de duminica e singura mea bucurie, dar cu toate astea nu e o bucurie deplina.
Acum o perioada aveam timp sa ma gandesc la atat de multe lucruri care imi amplificau starea de durere resimtita de trupul morbid.Acum nu mai am timp nici macar sa ma gandesc.
Sunt blestemat sa ma plictisesc de fiecare secunda care a trecut deja…prizioner intr-o viata care nu-mi apartine .
Habar nu am ce era mai bine: sa am timp si sa nu stiu sa-l folosesc, sau sa nu am timp deloc.

O lumina slaba imi schiteaza camera, dar incercarea ei stangace mai rau ma oboseste.
Patul este la fel ca ieri…poate la fel ca alaltaieri,habar nu am si oricum nu imi pasa.

Incep sa cred ca fericirea dureaza putin doar ca sa nu ne ocupe timpul.

Maine…o noua zi .Un nou inceput…ce pare de fiecare data a fi altfel sau doar pare.
Pe zi ce trece imi pasa din ce in ce mai putin de ce se intampla in jurul meu…si ma gandesc cu groaza la ziua in care nu o sa-mi mai pese nici macar de mine.
La mine, timpul se masoara in clipe pierdute si viitorul in fiecare zi de maine.
Pentru ca eu sunt efemer.Nu traiesc.
Sunt doar un trecator prin viata ,un calator care rupe biletul de fiecare data cand ajunge la capatul drumului.

Am multe de spus, dar am incredere doar in doua persoane:Una sunt eu si cealalta persoana se pare ca nu esti tu.

O sa parasesc lumea din care ma hranesc o perioada .. nu voita ,dar prostia se plateste .
Iubesc melodia asta imi aduce aminte de trecutul meu. O s-o ascult mereu ca sa nu ma uit.
Pana atunci : cichi Cha!